Traim intr`un paradox al evolutiei/involutiei. Avem orase cu turnuri gemene,avem Dubai cu ai lui zgaraie nori, tehnologie cu microparticule, roboti de bucatarie, cartierul La Defense, Hollywood, pasapoarte cu cip and etc etc si consideram ca am evoluat, ca lumea e intr`un upgrade constant, ca suntem planeta si natia cu rezultate uimitoare, ca ne`am autodepasit atingand cote inimaginabile, ca ne intrecem constant pe noi insine si devenim pe zi ce trece ce mai buni. Sau nu?!

Pentru ca, desi din punct de vedere stiintific suntem avansati, dispunem de aparate si tehnologii revolutionare, in final, omul ca persoana si caracter, bate pasul pe loc SAU mai rau, involueaza. Daca stai bine sa te uiti in jurul tau, parca pe cat de mult descoperim noi tehnologii, pe atat de mult civilizatia se prosteste. Oamenii ignoranti se prostesc. Din ce in ce mai putine varfuri, minti stralucite care fac descoperiri sau inventii extraordinare si din ce in ce mai multi utilizatori care pierd din aptitudini si capabilitate. Daca ar fi dupa mine, as inventa pedeapsa ignorantei. Cei ignoranti si neinteresati ar trebui pedepsiti.Cumva.

Pentru ca ajungem sa consideram normal ca un elev dintr`o scoala, sa zicem, avansata, unde ii este permis sa participe la ora cu calculatorul de buzunar, sa nu mai aiba aceeasi rapiditate la calcule mintale si sa nu stie sa fie inventiv in a rezolva diverse probleme pentru ca i se ofera programe care sa fie inventive pentru el. Sau un utilizator de filtru de cafea de cand sa stie, sa nu aiba habar sa faca o cafea clasica la ibric. Ni se pare uimitor cum vedem prin alte tari instructiuni de folosire pentru diverse obiecte, detaliate in cel mai mic amanunt, mentionand lucruri care par la mintea cocosului si nu ar trebui scrise, gandindu`ne de ce a fost necesar scrierea unei instructiuni care vine ca un reflex dar nu ne intrebam cum s-a ajuns la asta.

Ok, hai sa zicem ca fata in fata cu tehnologia multi oameni nu au nicio sansa. Poate e greu sa inveti sa utilizezi un calculator mai mult decat hi5/messenger/winamp/bsplayer, pentru ca nu poti tine pasul cu vremurile sau poate nu ne descurcam sa manevram un HTC or orice telefon cu android sau windows mobile. E dificil sa facem fata inovatiilor internetului din lumea intreaga, iar multe lucruri ne depasesc. Cu toate acestea, a uita ce inseamna sa fii educat, manierat, sa nu ai cei 7 ani de acasa, sa nu te autoeduci atunci cand parintii au terminat partea lor, sa nu te cizelezi si sa fii civizilat, nu are absolut nicio legatura cu cele metionate mai sus si e doar o dovada de ignoranta crasa si prostie nepedepsita.

Personal, as incerca sa fac o miscare care sa tina de cultura, civilizatie, educatie si cercetare psihologica. De ce sa avem la scoala ore de fizica in care oricum nu invatam nimic sau ore de informatica irelevante? Mai bine am introduce in program ore de bune maniere, cum sa fii simtit, cum sa te cunosti si sa evoluezi ca persoana, lucruri care se rotunjeasca societatea asta si sa faca oamenii demni de revolutiile stiintifice. Avem programe fantastice care fac toata munca pentru noi si oameni de toata jena care le manevreaza. Oameni care nu cunosc respect sau rusine. Oameni care stau in statia de autobuz si ragaie ca niste porci din cocina bunicii, tineri care emana mirosuri pe toate gaurile si nu se jeneaza cu nimic, calatori in tramvai care nu au cumparat in viata lor un deodorant sau nu au apa calda acasa . Oameni care nu au un simt al responsabilitatii, nu s`au preocupat sa isi dezvolte un simt al integrarii intr`o altfel de societate decat una degradanta, care a ajuns hartia igienica a Occidentalilor(by Tashy) si se comporta mai ceva ca niste primitivi.

Ceea ce ma face sa fiu intr`o mare masura revoltata sunt comportamente care depasesc pana si limitele mentionate adineauri. Un mic eveniment care m-a facut sa ma gandesc ca, desi izolat, la fiecare cinci minute, in alta parte, se intampla ceva asemanator, ca la fiecare 3 colturi gasesti ziua sau noaptea, cate un om in toata firea sau un elev/student/tanar care se pisa fara nicio treaba.

Se intampla cand am iesit afara la o pauza de la munca. Aer curat, batea un pic vantul si la orizont se anuntau nori de ploaie."Relaxant" , imi zic eu, scrutand imprejurimile. Observ pe aleea din fata, masina unor colegi veniti cu treaba in ziua lor libera, in care se mai aflau o fata si un baiat. Mi se parea mie dubios ca fata se tot agita pe alee, se lipeste doua secunde de gardul vilei, dar nu as fi putut sa prevad urmatoarea ei miscare.Tipa se uita la mine apoi se indreapta catre partea celalata a aleei, se ascunde dupa o masina uitandu`se incontinuare insistent la mine, zambeste, isi da pantalonii si se lasa pe vine. Like, wtf?!

Ce sa mai zic?! Am ramas piatra doua secunde, fara sa`mi vina sa cred ca asa ceva chiar se intampla. "Doamne Dumnezeule", ma gandesc, putea sa vina cu colegii sa zica: "Prietene, am o mare problema, fac pe mine, pot folosi si eu toaleta?" . In numele lui trompi,la 2 minute de mers pe jos era McDonalds, se ducea, nici bon nu ii trebuia sa intre la toaleta. NU se face asa ceva. NU te afisezi, doamnisoara cu pretentii, ranjind la mine, sa te pisi in fata gardului vecinului cu mine de fata, pitita dupa o masina, cand ai in ziua de azi atatea posibilitati special create ca sa eviti astfel de situatii. Ce fel de om sa fii, ca in ziua miaza mare sa iti permiti fara nici cea mai mica urma de retinere sau jena sa faci astfel de lucruri?

Ca sa zic vorba aia: "Mi`e mie rusine de rusinea ta".

Asta pentru ca inca o data, e groasa....

Si iata`ma si aici.

Dupa multa munca si truda, timp pierdut si investitii diverse, am reusit sa aduc blogul la pasul urmator. Asadar, licheaua si loaza din mine au facut un upgrade care sper sa fie pe placul tuturor, binteles cu toata arhiva transferata si cu mult mai multe facilitati.

S-ar putea zice ca sufar un pic prin excesul de sharing/like/following dar e bine sa imparti :))

Bottom line, this is it!

Sau mai degraba cum te duci la spital viu pe o usa, si te scot pe partea cealata unde scrie MORGA.

Evident, am folosit o mica exagerare dar nici departe de adevar nu suntem. Personal, nu calc prea des prin spitale si nici nu imi doresc vreodata sa fiu internata in vreun spital, din nou,  unde te duci cu o boala si te scot cu inca 3 noi pe care daca nu le aveai, nicio problema, le ai acum.

Micile experiente cu spitalul care le-am avut au fost destule incat sa ma sperie la modul in care sa ies fara pic de culoare in obraji numai dintr`un salon de asteptare, fara a vorbi de sali de operatie sau sali de consult cu aparate “specializate” unde tot timpul e un medic cu o expresie sictirita si niciodata benevolenta.

Incepand cu inceputul, primul contact cu un spital a fost in liceu cand am avut operatia de apendicita. Cu toate ca aparent, Spitalul de Urgente Braila arata foarte frumos si foarte curat, aparentele inseala la modul cel mai nesimtit. De la intrare pana in cel mai mic coltisor duhneste nu a clor (macar) ci a toate combinatiile de mancaruri stricate si fecale care pot exista, iar igiena vizibila lipseste cu desavarsire. Este incredibil cum intr-un spital poate exista mai mult praf in aer si in saloane, decat intr`o toaleta publica din Paris (spre exemplu). Urgentele sunt expeditive (fapt pentru care m-au trimis acasa si m-au chemat peste o saptamana cand problema era mai…umflata) iar tratamentul pe care personalul il ofera este ca intotdeauna cu subtilitati. Saptamana urmatoare in cauza,  timp de cateva ore cat a durat operatia, am putut admira varul scorojindu-se pe peretii salonului, alaturi de cateva pete simpatice de mucegai la care presupun ca nu ajunge nimeni sa le curete, dat fiind camerele foarte inalte. Operatia mea a deviat, aparent de nicaieri, intr-o complicatie din care am iesit pe 10 carari, plasata intr-un pat in care cerceafurile erau inca mototolite de la pacientul anterior si pe care asistenta a binevoit sa le schimbe doar la o interventie…subtila a mamei. Tratamentul care a urmat a fost o serie de injectii, facute de diversi medici/interni/asistente care mai de care mai cu pretentii, pana la asistenta bine dezvoltata in dimensiuni, plictisita si suparata ca la ora fixa de 12.00 a trebui sa fie deranjata sa`mi arunce mie o injectie cu tot felul de amestecuri care practic, m-a paralizat de durere. Bineinteles, dupa o mica plangere la doctor, am reusit sa schimb metoda de injectare la intravenoasa care s-a dovedit utila contra celor fara pic de finete in maini.

Dar, trecand peste micul oras Brailean unde poate pretentiile sunt mai mici, sa ne indreptam atentia la urgentele Spitalului Pantelimon. Am ajuns dintr-o intamplare nefericita, aflandu-ma la a doua criza de rinichi (mai exact, eliminam o piatra). Trecuta prin experienta asta, stiam ce se intampla si stiam si ce am nevoie. Dar, nu te poti pune cu doctorii care nu pot sa-si dea seama fara un set de 1000 de analize ce sa iti dea pentru o durere excrucianta. Asa ca, primul lucru ma lovesc de plimbatul din cladire in cladire pentru ca cei de la ghiseul de intampinare nu pot determina problema care o ai si te plimba de la sectie la sectie in speranta ca unul din medicii de garda nu va fi destul de plicistit sa`si arunce ochii si la tine. Si ajungand intr-un final (mai exact, tarandu-ma) , la o camera de garda unde un rezident parea ca-si da interesul, ma trezsesc plasata pe o targa, sub privirea curioasa a 5 studente la medicina care imi puneau o sumedenie de intrebari in incercarea esuata,in final, de a-si da seama cu ce scop am venit. Intr-un final, asistentul vine si ma intreaba ce am. Ii explic asa si pe dincolo si ma intreaba daca sunt gravida. Raspund cu nu. Clatina din cap, si-mi spune ca asa zice toata lumea, ia sa-mi faca o ecografie. Incerc sa-l conving ca nu am niciun  motiv sa mint si sunt sigura pe mine de lucrul asta, dar e neinduplecat:ecografie. Ecografie care il lumineaza ca nu sunt gravida si ca intr-adevar am o eliminare. Zic bun, acum pot lua si eu ceva de durere?Bineteles ca nu. In loc de o reteta, ma trezesc cu trimitere la…ginecologie. Ma uit crispata la el, intreb motivul la care imi argumenteaza : pai sa fim siguri ca nu sunteti gravida si sa nu aveti probleme..acolo jos. Nevenindu-mi a crede, ma tarasc pana la ginecologie plangand la propriu de durere unde ma intampina asistenta.Nu, nu ma intampina, rectific.Eu ma asez in fata ei iar ea continua o convorbire telefonica ca si cum nu as fi fost acolo. Si dupa 5 minute de aruncat ochii peste cap, ma invita sa`mi fac un test de sarcina (in ciuda dovezilor ca NU eram gravida) si imi justifica ca este obligatoriu inainte de intrarea la consult. Oftez adanc iau testul, ma duc la baie..si nimic. Pentru cei care stiu, eliminarea se declanseaza tocmai dupa ce ai fost la baie si ai facut si tu ca omu o treaba…asa ca nici gand sa am eu vreo picatura pentru testul de sarcina. Ma duc la asistenta, o informez de situatie iar ea ma sfatuieste simplu sa iau o sticla de apa si sa beau in timp ce ma plimb…poate imi vine. Incepand deja sa fierb de nervi pentru ca durerea se intesifica pe minut ce trecea, imi iau o sticla de apa si ma indop in timp ce dau ture cabinetului. Nu ajung sa beau 3 guri, ca asistenta agasata imi sugereaza sa ma plimb pe hol..ca ameteste. Si asa trec doua ore de cand ma aflu in spital la URGENTE si nu mi s-a facut nimic si in continuare ma tarasc pe hol de durere. Ajung si la momentul fericit in care imi fac testul cu rezultatul mult asteptat negativ, si ma asez la coada in asteptarea doctorului. Vine si doctoru, ma baga in cabinetut (o chestie de 2x2m) , si`mi zice sa dau tot jos.Eu..mai asa, intreb..”Dom`le..un halat ceva?”, la care el mi`o taie din start: “Aici esti la urgente, unde naiba te crezi sa vrei halat?Vrei consultu sau nu, ca iti pot scrie ce vrei pe trimitere si fara consult”. Like, LOL? Asa ca mi-am tras consultul (foarte prost de altfel), am luat trimiterea si ajung pe targa de unde am plecat. Am facut 3 ore de stat la urgenta cand intr-un final asistentul declara ca intr-adevar, am o eliminare si ma intreaba zambind: “Mai are rost sa-ti fac injectie de durere?”. Mai mult decat mine, era constient ca toata durerea trecuse(fara ca cineva sa se oboseasca sa faca ceva in senusul asta) si nu mai aveam nevoie decat de reteta sa nu se mai repete.

Partea cu asteptatul este la moda la urgente. Desi teoretic, urgentele inseamna sa vii si sa fii consultat cat mai rapid, practic ajungi intr-o stare x si pleci intr-una Nx. (infinit mai nasoala). Anul 2008, Spitalul de Urgente Universitar. Ajungem la 7 dimineata cu un pusti cazut din copac, cu mana rupta si umflata. Pasul 1, plimbatul prin spital dupa sectia potrivita. De la ghiseu suntem trimisi la morga…Ne intoarcem inapoi, si suntem redirectionati (cu o mica corectura) la sectia potrivita. Unde, cum era de asteptat, am stat pana la ora 13.00 pe scaun asteptand. Atat. Ore intregi in care am vazut urgente lasate la intamplare pe hol, mirosuri oribile si doctori care nu dau doi bani pe tine. Trec pe langa oricine si nu se opresc sa vada de ce zace in mijlocul holului. Ore in care am simtit ca`mi fuge pamantul de sub picioare de la amestecul de substante care numai igiena nu inspira. Ore care s-au terminat cu un consult de 5 minute si trimis acasa. Ce dracului le-ati facut la restu frate daca un consult merge asa usor? Le-ati povestit moartea caprioarei?

Iar ultima experienta, Colentina si Babes. Alte spitale, alta distractie. Ajungem la Spitalul Colentina cu un caz de febra 39 ce nu parea a se duce in jos, o forma de gripa mai uratica asa de fel. Cat e curtea de mare, toata ne-au plimbat pentru ca fiecare avea alta ocupatie si nu conta ca poate acolo lesini , tu ia de du-te si cauta cladirea aia alba (wtf, toate is la fel), unde is boli infectioasa. Ai gripa porcina, o sa mori!. Ajungi la boli infectioase unde doamna asisenta e bine mascata sa nu cumva sa ia vreo boala, admira bolnavu de la distanta si-l trimite la Victor Babes, acolo e spitalul de infectioase, nu la noi. Nici nu scrie pe usa “Centrul de boli infectioase Matei Bals”!. Asa ca dai tiptil tiptil la Babes la Camera de Garda. Afara, behaitori (as in oameni cu o tuse groaznica), iar in camera noastra doua asistente care au grija sa ne arate ca nu au nimic de facut dar se ne atentioneze ca toti oamenii de afara sunt inaintea noastra. Ei asteapta, ele stau si colac peste pupaza mai si spun “Dom`le, nu aveti viza de flotant, trebuie sa va duceti la Colentina”… de unde tocmai veniseram. Cu putin tact si insistenta reusim s`o convingem sa ne bage la coada care va dura in jur de 2 ore daca nu mai mult unde nu era nicio miscare…nimeni nu intra, nimeni nu iesea..ce se intampla acolo, Dumnezeu stie. Dar ce se intampla in salon..toate bolile acolo sunt. Un miros de praf fantastic, combinat cu alte putreziciuni care cine stie pe unde zaceau. Intrai si instant te faceai alb la fata si sursa de oxigen devenea din ce in ce mai slaba. O usa care scartaie la fiecare miscare (e scumpa vaselina, stiu), doctori care forfoie dar nu fac nimic. Si asteapta..ca vii bolnav si pleci jumate mort. La un consult la care oricum, indiferent de ce ai, toata lumea primeste acelasi rezultat si tratament.

E fantastic cat de oribile si de inspaimantatoare pot fi spitalele din Romania. Doamne fereste sa ai nevoie de ele…mai bine iti faci cruce si te duci la biserica.

“Dependenta e semnul distinctiv al oricarei povesti de dragoste pasionale.Totul incepe in momentul in care obiectul adoratiei tale revarsa asupra ta o doza ametitoare si halucinogena din ceva ce nu ai avut niciodata curajul sa recunosti ca ti-ai dorit – un amestec de droguri afective, o cursa infernala a dragostei. Apoi tanjesti dupa atentia neconditionata a celuilalt cu obsesia insatiabila a oricarui drogat. In lipsa drogului, te imbolnavesti subit, o iei razna, devii depresiv (pe langa resentimentele care te incearca fata de cel care ti-a incurajat dependenta inca de la inceput si care acum refuza sa te mai aprovizioneze cu marfa de calitate de care ai atata nevoie – pe care sigur o are ascunsa pe undeva, fir-ar sa fie, pentru ca pe vremuri o primeai si gratis de la el). In faza urmatoare esti slab, tremuri intr-un colt si nu mai esti sigur de nimic, ti-ai vinde pana si sufletul sau ti-ai jefui vecinii doar ca sa ai din nou chestia aia. Intre timp, obiectul adoratiei tale simte fata de tine doar repulsie. Se uita la tine ca si cum nu te-ar mai fi vazut niciodata pana atunci, necum ca la o persoana pe care candva a iubit-o cu pasiune. Ironia face sa nu-l poti invinovati pentru asta. Adica, uitate-te la tine: esti o epava jalnica, nici macar tu nu te mai recunosti.”

Elizabeth Gilbert.